Ce emotii apar cand cineva ma calca in picioare? Cand ma minte? Cand isi bate joc de mine? Iar eu sunt o persoana care sufera de nedreptate si vreau din strafundul fiintei mele sa fac dreptate, sa imi arat valoarea spirituala, in primul rand, dar si cea sociala, de om corect.
Ce fac atunci? De fapt, ce simt atunci?
Este o imensa lupta intre ceea ce simt, ceea ce vreau si ceea ce stiu ca este corect.
Simt ca explodez, simt o firbinteala data de nedreptate, simt ca vad negru in fata ochilor de furie. Imi vine sa fiu violenta cu fiinta respectiva, sa o pun la zid. Imi vine sa imi scot afara toata ura provocata de aceste nedreptati, toata furia care sta ascunsa si asteapta doar o scanteiuta ca sa explodeze in toata splendoarea ei malefica.
Vreau sa se faca dreptate pentru ca am dovezi clare, vreau sa isi recunoasca vina si sa isi ceara iertare, vreau sa ma recunoasca ca persoana matura si de ce nu mai spiirtiuala de cat este ea. Sa imi recunoasca valoare pe care o am in fata ei.
Stiu ca este dificil dpdv spiritual, deoarece este cu totul altceva decat se vede. Stiu ca am o karma care trebuie sa ma „frece la melodie” ca sa invat ceva deosebit de important, pentru ca altfel nu m-ar durea atat de tare. De multe ori nu stiu ca este o karma.. si ma bat cu morile de vant. Alteori mi se pare chiar nedrept sa am o asemenea karma de nedreptate (nu?), dar stiu ca nimic nu este intamplator si ca ceea ce se petrece are un rost. Desi nu il pot vedea pentru ca nu am de la inceput capacitatea de a putea simti si vedea dincolo de ceea ce se vede, ci doar dupa o perioada de introspectie, retragere si constientizare...si atunci stiu, ma imblanzesc si accept situatia. Accept ca „acel negru” este de fapt in mine, ca are menirea de a-mi deschide ochii si de a ma indrepta spre ceva ce nu cunosc si trebuie sa descopar.
Intunecimea si tenebrele sufletului meu, hm...nu este usor sa patrund acolo, pentru ca este un loc foarte protejat de ego. De ego se folosesc demonii, prin energiile lor malefice, si ei de fapt sunt cei care isi bat joc de mine, sunt demonii, a c[ror energii cealata fiinta le vehiculeaza si se foloseasc de ea pentru a ma putea agata pe mine. Pentru ca altfel, cum as putea realiza ca am asemenea rezonante? Daca traiesc bine mersi, in pace cu toata lumea, de unde sa stiu ca am probleme de rezolvat, de armonizat? Insa in momentul in care incep sa sufar, atunci stiu ca in mine nu este armonia pe care mi-o imaginez.
Note din subsolul inimii
Fierbinteala pe care o simt, acea furie care ma face sa vad negru, este de fapt un combustibil, este o energie. Este foarte important de inteles ca energia este o forta, conteaza foarte mult cum aleg sa o folosesc. Daca o indrept spre celalalt (prin violenta sau repros), se iroseste si ma ard pe mine insami. Daca o indrept spre propria transformare – spre creatie, spre munca sau spre stabilirea unor limite tacute, dar ferme – ea devine forta care ma scoate din mocirla. Un exemplu mai dintr-o bucata, este curentul electric, pot alege sa imi iluminez camera cu un bec, sau pot alege sa electrocutez pe cineva (cam dramatic exemplul, recunosc!)
Cea mai mare capcana este sa cred ca dreptatea mi se face atunci cand celalalt isi cere iertare. Daca intr-adevar as avea parte de asa ceva, aceasta ar fi doar o victorie a ego-ului. Dreptatea spirituala se face in momentul in care eu nu mai am nevoie de validarea unui mincinos pentru a sti cine sunt. Cand sunt gata sa fiu “neintelesa” sau “judecata gresit” de celalalt, fara ca asta sa imi clatine pacea launtrica, atunci am castigat.
Rezonanta activa despre care vorbesc este ca o rana deschisa care atrage bacteriile. Atata timp cat in mine exista nevoia de a fi “mai spirituala decat ea” sau “mai matura”, eu ii ofer celuilalt carligul de care sa ma agate. Vindecarea vine prin smerenie: acceptarea faptului ca nu trebuie sa demonstrez nimic. Cand nu mai am ce sa aper, demonii celuilalt nu mai au de ce sa se prinda.
Deznodamantul
Pana la urma, marea descoperire nu este ca ceilalti sunt rai, ci ca eu sunt libera. Tenebrele pe care le-am descoperit in introspectie sunt locul unde se naste noua mea varianta. Accept situatia nu pentru ca sunt invinsa, ci pentru ca am inteles ca batalia se dadea cu o umbra personala. Iar umbra dispare atunci cand aleg sa imi aprind singura propria lumina, fara sa mai astep ca celalalt sa aprinda chibritul.